O ambiție precum "AI ne reduce costurile pe dosar" sau "AI ne crește veniturile pe angajat" sună logic, dar se bazează pe ceva specific: că o parte din munca pe care oamenii o fac acum se mută către AI care o preia integral sau către AI care o pregătește, urmată de un om care aprobă sau respinge. Poarta marjei pune, prin urmare, o întrebare mai restrânsă decât "aduce AI bani". Ea întreabă: ce parte din munca din sarcinile desemnate se poate muta efectiv, la ce costuri pentru mutarea în sine, și mai rămâne apoi suficientă marjă care să justifice investiția.
Aceasta este o întrebare diferită de o analiză de business cu un randament așteptat. O analiză de business calculează în avans. Poarta marjei verifică dacă premisele de calcul din spatele acestei analize pot fi deja fundamentate cu ceea ce organizația știe astăzi despre propria muncă.
În unele companii, această verificare este deja o activitate obișnuită: există un inventar al sarcinilor, pentru fiecare sarcină se știe dacă AI o poate prelua, o poate prelua parțial cu supraveghere, sau nu o poate prelua, iar costul pe sarcină este cunoscut suficient de bine pentru a calcula o mutare. În alte companii, acest inventar nu există, iar presupunerea privind marja se bazează pe o demonstrație, pe o afirmație a unui furnizor sau pe o companie comparabilă despre care se presupune că ar fi făcut ceva similar.
Diferența nu constă în nivelul de ambiție, ci în munca de măsurare. Companiile care au deja înregistrarea orelor pe sarcină, sau o structură clară a costurilor pe proces, pot testa astăzi fezabilitatea marjei. Companiile în care munca este descrisă doar la nivel de funcție trebuie mai întâi să detalieze acea muncă înainte de a exista ceva de testat. Această detaliere nu este un aspect secundar: este condiția pentru a face distincția între cele trei categorii -- preluare, preluare cu supraveghere, muncă ce rămâne umană -- la nivel de sarcină, nu pe baza unui sentiment intuitiv.
Poarta marjei este îndeplinită atunci când trei lucruri sunt puse pe masă, nu atunci când există un sentiment pozitiv despre analiza de business.
Unu: o estimare a orelor eliberate sau a capacității de fte per sarcină, cu o marjă de variație în loc de o singură cifră. Munca pe care AI o preia parțial necesită în continuare ore de control uman; acestea se numără, nu ca o corecție ulterioară, ci ca parte fixă a calculului.
Doi: o estimare a costurilor pe care le implică mutarea în sine -- implementare, configurarea controlului, întreținerea supravegherii care aprobă sau respinge cu motivare. O sarcină pe care AI o preia fără supraveghere este mai ieftin de întreținut decât o sarcină care necesită permanent control uman; această diferență trebuie să fie vizibilă în calcul.
Trei: o declarație privind orizontul de timp în care diferența dintre costuri și capacitatea eliberată se amortizează, cu o marjă de variație care indică unde se află incertitudinea -- în viteza de adoptare, în calitatea datelor, în disponibilitatea oamenilor de a face noua muncă.
Dacă aceste trei puncte sunt prezentate nu cu marje de variație, ci cu cifre unice și ferme, acesta este el însuși un semnal: cineva a transformat o presupunere în fapt.
O poartă a marjei care nu este trecută nu înseamnă că ambiția este abandonată. Înseamnă că una dintre presupunerile de bază nu este corectă, iar acest lucru poate fi identificat. Trei căi revin adesea.
Prima: cifra orelor eliberate este prea optimistă deoarece sarcina este mai puțin potrivită pentru AI decât se credea. Atunci întrebarea nu este "cum reducem costurile", ci dacă munca din această companie poate fi într-adevăr preluată de AI, evaluată pe sarcină prin scanarea muncii -- pentru că o clasificare greșită a sarcinilor face nesigur orice calcul al marjei.
A doua: costurile mutării sunt mai mari decât se aștepta deoarece oamenii au nevoie de mai multă îndrumare decât s-a planificat. Aceasta se leagă de dacă oamenii dumneavoastră pot face față, cu o imagine a ceea ce necesită formarea și ce necesită înlocuirea. Important: dacă un rezultat negativ al marjei ridică întrebarea ce înseamnă acest lucru pentru personal, pentru aceasta se aplică un cadru legal propriu; această verificare nu oferă o fundamentare pentru decizii de concediere și nu se pronunță asupra acestui subiect.
A treia: orizontul de timp nu este corect deoarece ambiția a fost concepută dintr-odată prea mare pentru anul în care trebuie să fie rentabilă. Atunci ajută să vă uitați la cum eșalonați o ambiție prea mare pentru un an, astfel încât testul de marjă să poată fi refăcut pentru fiecare etapă, în loc de o singură dată pentru întregul traseu.
Un rezultat care nu convine nu este, așadar, un punct final. Este o indicație privind ce presupunere trebuie corectată mai întâi înainte ca ambiția să treacă din nou prin poartă.
Poarta marjei nu este izolată; este legată de gradul de pregătire pe alte dimensiuni, precum dacă furnizorii pot susține tehnic mutarea -- de testat prin dacă furnizorii dumneavoastră pot ține pasul cu mutarea solicitată -- și dacă organizația poate face față ritmului schimbării, de testat prin cât de repede se poate schimba de fapt o organizație.
Cine dorește să știe unde se află în prezent propria ambiție poate face verificarea gratuită a gradului de pregătire: opt întrebări scurte, una pentru fiecare dimensiune, cu rezultat o imagine a locurilor unde organizația este cel mai avansată și cel mai puțin avansată. Testul complet al ambiției, cu cele patru straturi și cele cinci confidence gates, este în curs de elaborare.
Vertel wat u wilt bereiken, dan kijken we samen wat daarvoor moet staan.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.